16:37:17

Data si locul nasterii: 22 decembrie 1963, Gherla, Cluj;
Educatie: buna, foarte buna, 7 ani de acasa în principal, restul nu conteaza;
Cariera: fulminanta în media si protectia mediului;
Recunoastere: internationala;
Realizari: Honorius ; Silvius ; Maximus ; Eduard Gabriel

Silviu Prigoana
Academia Română, singura academie legitimă din România PDF Imprimare Email

Declaraţie Politică

Şedinţa din  15 februarie 2011

Academia Română este cel mai înalt for de ştiinţă şi de cultură din România. A fost fondată la 1 aprilie 1866. Rolul principal al Academiei constă în cultivarea limbii şi literaturii române, stabilirea normelor de ortografie obligatorii ale limbii române, studierea istoriei naţionale române şi cercetarea fundamentală în cele mai importante domenii ştiinţifice.

De-a lungul ultimilor ani, prin mai multe acte normative, s-au înfiinţat o serie de institute academice ce beneficiază de sprijinul generos al statului. Am ajuns, astfel, să întreţinem mai mute Academii independente de Academia Română, printre acestea fiind „Academia de Ştiinţe Silvice”, „Academia de Ştiinţe agricole”, „Academia de Ştiinţe Tehnice”. Membri titulari sau colaboratorii, în unele cazuri chiar moştenitorii acestora, primesc indemnizaţii. Mulţi dintre membri beneficiază de indemnizaţii ce rivalizează cu salariul unui secretar de stat sau ministru.  De asemenea, majoritatea membrilor sunt profesori universitari şi primesc salarii tot din bugetul de stat.

Bugetele acestor academi depaşesc zece milione de lei pe an, sumă echivalentă cu bugetul Ministerul Educaţiei, Cercetării. Tineretului şi Sportului din anul 2010, pentru asigurarea rechizitelor şcolare a 670.000 de copii. Desigur, poate nu ar fi o sumă importantă dacă rezultatele ştiinţifice ar fi pe măsură.

În aceste timpuri, în care se reduc salarilie şi pensiile, sunt dispuse concedieri masive şi fiecare leu este chivernisit, aceste fonduri pot fi folosite pentru dezvoltarea altor proiecte din învaţământ sau certetare.
Nu afirm că ştiinţa sau cultura nu trebuie susţinute sau încurajate, dar s-au facut abuzuri, abuzuri care ne costa în acest moment şcolarizarea unor copii sau desfiinţarea unor institute de cercetare cu rezultate.

Îmi permit să îl citez pe academicianul Eugen Simion, care, într-o referire la inflaţia de academii, spunea: “A aparut o Academie a Oamenilor de Ştiinţă ce nu se bazează pe o selecţie corectă de valori. În interiorul ei sunt, evident, şi oameni de valoare, şi eu i-aş sfătui ca ei să candideze la Academia Română. Dar, în această Academie a Oamenilor de Ştiinţă se constată că există parlamentari, oameni de afaceri, generali de armată, generali de jandarmi şi oameni politici, creând confuzie generală".

Menţionez, de asemenea, şi punctul de vedere al celor de la Asociaţia Profesională pentru Educaţie şi Cercetare – Edu Cer – „Titlul de academician este unul de onoare, nu unul pentru care primeşti bani de la stat, în condiţiile în care tinerii debutanţi în sistemul de învăţământ şi cercetare nu au slujbe.”

Am înteles ca ministrul învăţământului a început demersurile pentru a prezenta Guvernului o propunere de modificare a bugetelor acestor instituţii. Totodată, o reglementare legală  privind instituţiile academice trebuie discutată în forurile legislative. Voi susţine aceste demersuri si solicit sprijinul dumeavoastră în  acest sens.

Vă mulţumesc.
Deputat PDL: PRIGOANĂ Silviu

 

Comentarii   

 
0 #2 Simedru Claudiu 24-02-2011 15:20
Aveţi tot sprijinul meu. Demersurile de genul acesta trebuie duse până la capăt, oricâte oprelişti vi s-ar ivi în cale. România trebuie să treacă la următorul nivel şi îmi doresc ca anul acesta să însemne curăţenia de primăvară, după o iarnă grea de 20 de ani.
Sunt sigur că mai există mulţi alţii care vă vor susţine în acest demers.
Cu stimă,
Simedru Claudiu
,,Aş fi putut fi orice, dar sunt ceea ce mi-am ales să fiu şi sunt în continuare mândru de asta”
Citat
 
 
+1 #1 Bibliotecaru 16-02-2011 09:39
Stimate Parlamentar,
Mi-aş dori o Comisie Parlamentară de Anchetă care să cerceteze suspiciunea folosirii instituţiilor statului cu scopul unei activităţi de "Poliţie Politică".

http://bibliotecarul.blogspot.com/2011/02/vreau-o-comisie-parlamentara-de-ancheta.html

PS.
Mă aştept ca şi alţi comentatori să susţină această cerere a mea.
Citat
 

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează